Din experienta proprie, banii reprezinta o sursa pentru a subzista iar faptul ca ei ar fi una din sursele fericirii nu este decat o presupunere.
Nu stiu exact motivul, dar sunt multe situatiile cand empatizam cu cineva fara sa avem habar ce gen de sentimente traieste persoana respectiva. Si mie mi se mai intampla (cu toate ca nu sunt o persoana prea empatica) sa ii spun cuiva ca il inteleg cu toate ca habar n-aveam ce se petrece in sufletul omului cu care vorbesc. In situatia in care ai experimentat ceva asemanator cu o persoana, si vrei sa arati ca iti pasa, e normal sa empatizezi, in rest e un gest jalnic , de falsa compasiune.
Mie sincer nu prea imi place compasiunea in general, daca e si falsa e un motiv in plus sa o detest si mai mult.
De cand o duc prost cu banii ceva oameni din jurul meu au senzatia ca au gasit pe cineva caruia se pot plange si pot fi intelesi in sfarsit, ma refer aici strict la discutii despre bani. Mie mi se cam rupe cand cineva cu o situatie financiara mai buna decat a mea vine si imi spune ca nu are bani, de fapt reactia nu e de "rupere" ci mai degraba de "da-te-n plm!"
Ai diferite asteptari de la viata in functie de nivelul la care te afli, eu nu vreau ca cei din jurul meu sa nu isi doreasca mai mult, pot face foarte bine treaba asta dar sa nu vina la mine sa planga cand e vorba de bani. Daca imi adun toate economiile am bani de cateva eugenii, nu o sa-i inteleg acum, oricat m-as stradui, "suferinta" cuiva care vine si se plange ca n-are bani de concerte, de concedii sau de 2 beri.
Cand ai bani poti sa iti satisfaci multe dintre dorinte deci e foarte posibil sa fii si mai fericit.
Da, deci cand o sa fiu bogat si probabil fericit o sa am un umar pregatit pentru cei care vor sa planga din lipsa banilor. Pana atunci, vorba lui Matei si a lui Patapievici (ordinea este in functie de importanta fiecarui personaj): "mars ma in pula mea!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu